Detectie deseuri

O firma ce avea o problema ma suna sa ma intrebe ce solutii tehnice exista in cazul lor. Dupa clarificarea aspectelor tehnice legate de performantele detectoarelor de metal profesionale , identificarea diferitelor tipuri de metal , distanta de detectie si a celor de natura contractuala ce tine de inchirierea detectoarelor de metale stabilim data si locul lucrarii.

Conducerea firmei erau niste oameni dedicati businesului lor si cu atentie in ceeace priveste relatia cu clientii, dar un angajat se decisese sa faca mizerii. Ei furnizau materii prime din cauciuc ce provenea din reciclarea anvelopelor ce ar fi trebuit sa nu contina metal ce ar fi putut afecta utilajul de macinat cauciuc al beneficiarului. Dar, un angajat si-a bagat codita si a introdus in mod deliberat cuie, suruburi, sarme si alte “surprize” neplacute in paletii cu marfa ce fusesera livrati catre beneficiar. Deja avusese loc o prima avarie la masina de tocat cauciuc astfel incat beneficiarul luase decizia de a stopa procesarea materiei prime suspecte de a fi “contaminata” pana la verificarea intregului lot.

Prima problema a fost faptul ca paletii erau depozitati intr-o hala metalica a carei placa de beton pe care stateau paletii era dublu armata cu bare groase din fier. S-a rezolvat prin scoaterea paletilor in curte.

A doua problema a fost faptul ca la vreo 80 de metri era un “buchet” de antene GSM !

Iar cea de a treia problema au fost suruburile si cuiele din structura paletilor, care ma impiedicau sa scanez cu garantie primii 10cm din marfa . I-am explicat problema clientului care a ales sa facem scanarea asa, urmand ca el sa detaseze un om care sa verifice manual stratul de material ce era in contact cu paletul.

Un palet cantarea intre 1500kg si 1800kg iar datorita greutatii si a caldurii fasiile de cauciuc se lipisera intre ele facand un calvar incercarile de a scoate “tintele” dintre ele.

A fost o munca de chinez batran, dar m-am bucurat cand am reusit sa terminam toti cei 64 de paleti. Au fost zeci de tinte de extras.

Clientul mi-a marturisit ca daca la inceput a crezut ca prezenta metalului a fost o scapare sau un accident acum se convinsese ca fusese un act de sabotaj. I-am recomandat sa achizitioneze un detector de mana cu care sa verifice productia etapizat, avand in aceste fel un control deplin asupra ei. I-am aratat cateva filme video cu astfel de aparate si i-am recomandat 2 firme.

La incheierea zilei, amandoi eram usurati si multumiti.